In august 2011, AndemMotionFilms finished the presentation film for Sighisoara City. The 30 minute documentary was made for Sighisoara Municipality after 6 months of shooting and editing.

We invite you to discover Sighisoara as we see it and enjoy the film’s trailer!

The old medieval city of Sighişoara, with its small paved streets, conceals and reveals at each step sights that enchant the eye and incite the imagination. The unmistakable beauty and personality of the city have come to life throughout centuries of history. Today, Sighisoara invites you to discover its medieval mystery and its contemporary charm, on rhythms of drums and flute.

Credits:

Directed by: Mihai Andrei & Theodora Alexandra Luca
Romanian voice-over: Cristi Dumitrescu
English translation: Alexandra Sandu
German translation: Anda Voineag

We thank the Sighisoara Municipality and Sighisoara History Museum!

Check out our ”making of” photos and the cover, credits Thea Luca!

Filmul lui Alexandru Maftei a pornit, afirmă regizorul, de la o poveste scrisă într-un ziar, unde, ca şi aici, motivaţi de monotonie, de imposibilitatea găsirii unei punţi valide de comunicare în cuplu, dar, şi mai important, de imposibilitatea rezolvării problemelor care apar şi care sunt, într-un mod mai mult sau mai puţin conştient, ignorate, poposesc, amândoi, într-o cameră de chat. Bineînţeles, aceeaşi. Ajung să comunice (plănuiesc să se şi întâlnească), absetand astfel, şi mai mult decât până atunci, din viaţa de familie. Iată deci, dacă în Marţi, după Crăciun aveam un al treilea “partener” care intervine în cuplu, aici, confruntarea se întâmplă, în mod surprinzător, doar între cei doi. Acesta este şi motivul pentru care eventuali pretendenţi sunt categoric refuzaţi, cei doi ajungând să se “reindragosteasca” unul de celălalt prin intermediul chat-ului.

Gabriela şi Gabriel pe numele lor, sunt puşi sistematic în fata acastei noi probleme din vieţii lor. Vladimir, fiul lor, aflat pe punctul de a împlini optsprezece ani şi Toni, subalternă a Gabrielei, (deşi foarte tineri, poate la fel de naivi în raport cu cei doi soţi), ajung a fi, în cele din urmă, cei care trag primii un semnal de alarmă, fiecare din poziţia în care se află.

Rezumând, filmul pare să-şi spună următoarele: Da, există o problemă pe care acum nu o putem rezolva. Acesta este contextul, acestea – personajele. Zbătându-se, căutând altceva, cu atât mai mult cu cât au un angajament serios unul faţă de celălalt – căsnicia.

Se expune aşadar o familie, o familie modernă, avertizând asupra unei probleme care există şi care trage după sine alte câteva, la fel de actuale (folosirea internetului ca mijloc de comunicare). Pentru acest motiv filmul lui Alexandru Maftei merită, cu siguranţă, atenţia unui public destul de larg. Într-adevăr, inedit din punct de vedere al modului în care s-a filmat, al cadrelor, pe alocuri al culorilor, poate chiar al muzicii şi al umorului, de multe ori  “fara perdea”. De asemenea, dialogul dintre cei doi nu ne este prezentat, poate după cum ne-am fi aşteptat, foarte plictisitor, de fiecare data prin intermediul monitorului unui calculator, ci replicile vin, mereu şi mereu, direct pe marele ecran, ceea ce ajunge să fie un ingredient foarte plăcut pe parcursul celor mai bine de 90 de minute de vizionare.

 Trecând acum la părţile mai puţin plăcute, după spusele producătorilor înţeleg că  aceştia încearcă să se situeze (nu cred că pe bună dreptate) undeva în afara a tot ceea ce s-a făcut până acum în România, bineînţeles, în ceea ce priveşte industria cinema-ului; ba pentru că umorul ar fi un igredientat care, spun ei, “a cam lipsit” din filmele româneşti în ultima vreme, ba pentru că am avea de a face cu o primă comedie de acest fel, ba pentru că s-ar prezenta o Românie care pare să se fi tot cerut în ultimii ani, o Românie ambalată într-o cutie a unui Bucureşti aerisit, idilic. Rămânând puţin aici, nu cred că România, aşa cum o cunoaştem cu toţii, seamănă măcar puţin cu peisajul prelucrat în “Buna! Ce faci?”, iar asta, probabil, pur şi simplu din dorinţa de a înfăţişa ceva nou, fie ca acest ceva nou corespunde, sau nu corespunde cu măcar câţiva din parametrii reali.

Putem spune că naivitatea, pe alocuri absurdul situaţiilor şi umorul de diferite feluri câştigă în raport cu o convetie, o “tendinta” deja uzată peste graniţe. Totuşi, regizorul pare să îşi asume o parte clişeele şi din “micile imprumuturi” presărate ici-colo (îl amintim pe Vladimir, vorbind mai mereu la persoana întâi singular). În sfârşit, un film care reuşeşte să vorbească despre alegeri şi felul în care ele pot sau nu prelungi o pasivitate care nu reuşeşte să ducă nicăieri.

 În paranteză fie spus, în 1999, acelaşi Alexandru Maftei regizează Fii cu ochii pe fericire, cu Mircea Diaconu, Marcel Iureş.

www.bunacefaci.ro/

Cristian-Emanuel Opriş

În spatele acestei rezumat se ascunde însă  povestea emoționantă a unui patriot exilat în ”Mama Rusia” şi a unei femei, care sub aparența simplității și a traiului mediocru, își prezintă filosofia de viață. Astfel, în căutarea liniștii într-o Siberie uitată de regimul stalinist, naratorul află toate datele necesare pentru un trai simplu și liniștit. Gazda sa, Matriona, nu e o femeie învățată, însă toată viața ei a muncit și a încercat să-i ajute pe ceilalți.

Cu riscul de a fi luată drept naivă, ea nu se sfiește sa-și împartă puținul sau să-și pună sănătatea în pericol pentru cei din comunitate. “…nu putea să existe săpat în grădinile de zarzavaturi fără Matriona! Femeile din Talnovo calculaseră cu precizie că era mai greu și dura mai mult să-ți sapi singură grădina decât să iei un plug, să se înhame la el șase femei și să are astfel în șase grădini. Și-atunci, cine era chemat în ajutor? Matriona”. În zilele în care cădea bolnavă, prefera să stea acasă, fără a cere ceva cuiva. Mai trecea doar o prietenă de-a ei din tinerețe, fără însă a-i da vreun mare ajutor. Naratorul primește aceste lecții de viață pe parcursul unei ierni bune, timp în care reușește să afle de la gazda sa povești de viață și romanțe de mult uitate în acea zonă a Rusiei. Această stare de normalitate este întreruptă brusc de un accident în care-și pierd viața atât Matriona cât și rudele sale.

Povestirea este interesantă prin modul în care a fost ”construită”. Fragmentul de început are aparența unui deznodământ cu rol de avertizare, iar ritmul alert creează imediat starea de tensiune. Astfel, cititorul are tot timpul impresia că sub starea de calm, se pregătește altceva, că situația poate fi răsturnată în orice moment. Acest fapt se întâmplă, iar prin ochii naratorului este redat accidentul sângeros în urma căruia moare și Matriona. În dorința ei de a ajuta, și după încredințarea micii agoniseli unei nepoate, aceasta încarcă o sanie plină cu lemne si se pregătește să o care. Nu ajunge mai departe de calea ferată, unde o locomotivă îi surprinde pe cei responsabili de împărțirea ”averii”. Stilul clar, ritmul alert și verbele de mișcare, aduc în fața cititorului toate acele imagini. Deznodământul este scurt. Mortul nici nu e dus bine la groapa că încep pretențiile la ce a mai rămas din agoniseala femeii. Praznicul se termină cu voie bună, iar naratorul total surprins de cele întâmplate își dă seama că liniștea lui a luat sfârșit, și e nevoit să caute adăpost în altă parte.

“Nu știa să fie mândră de casa ei…nu se spetea să câștige bunuri materiale și apoi să aibă grijă de ele mai mult decât de propria viață. Nu fugea după găteli. După haina care-i împodobește pe monștri și pe netrebnici…Trăisem toți alături de ea fără să înțelegem că era chiar omul bun din proverbul care spune că fără un astfel de om nu există sat care să dăinuie.”

Andreea Vornicu

De-a lungul timpului, peste 40 de orase au fost desemnate Capitale Europene ale Culturii, de la Atena la Stockholm, la Cracovia, Glasgow sau Sibiu. Pana in anul 2010, titlul a putut fi obtinut si de catre orasele unor state non-europene insa acest lucru nu mai este posibil din 2011.

Turku – intre trecut si viitor

Oras oficial al Craciunului, centru universitar si fosta capitala administrativa a Finlandei, Turku are o istorie ce incepe in secolul al XII-lea, perioada din care inca mai pastreaza piete medievale, elemente arhitecturale si gustul pentru cultura.

In 2011, orasul finlandez pregateste 155 de proiecte complexe (concerte, festivaluri, spectacole, piese de teatru, seri de dans, expozitii, targuri, proiectii, prezentari cu diverse tematici etc.) si numeroase evenimente individuale, prin intermediul carora isi propune sa aduca mai aproape unele de altele popoarele Europei, prin intermediul culturii. Programul complet si descrierea acestora pot fi obtinute accesand http://www.turku2011.fi/en/ohjelmat .

Tallinn – o punte intre natura si cultura

La randul sau, orasul estonian este unul incarcat de istorie si cu amprenta multiculturalismului, dar si un loc de intalnire al culturii apusene si al celei rasaritene. Anul acesta, locuitorii si municipalitatea din Tallinn vor valorifica bogatia naturii si a culturii estoniene printr-o serie de activitati ( http://www.tallinn2011.ee/events ) care vor transforma orasul intr-un loc de neuitat pentru turisti: expozitii de pictura si fotografie, spectacolul de balet Monte Carlo, concertul de jazz Bobby McFerri, prezentari de moda, piese de teatru, cinema urban, zilele maritime etc.

Alina Radulov

Sursa fotografiilor: www.trekearth.com

De origine evreiasca, mare iubire si studenta a lui Martin Heidegger, izgonita din Germania in 1933 si avand statutul de cetatean american incepand cu 1955, Hannah Arendt (1906-1975) a analizat in mod transant si incomod lumea schimbata a secolului trecut. Extrem de inteligenta, aceasta s-a remarcat intr-un domeniu dominat de barbati si desi succesul european al gandirii sale a fost intrerupt de ascensiunea nazismului, Hannah Arendt s-a regasit in Statele Unite ale Americii, unde din anii ’40 a activat in organizatii evreiesti si a scris monumentala sa lucrare Originile totalitarismului.

Sirul evenimentelor reunite cu titlul Increderea in om si dedicate joi remarcabilei Hannah Arendt include: vernisajul expozitiei Hannah Arend – Increderea in om (11.00), expozitie conceputa de Literaturhaus Berlin si finantata de Institutul Goethe si Fundatia Culturala Federala; discutii cu studentii (13.30) referitoare la responsabilitatea personala si politica responsabila, organizate de conf. Dr. Ion Copoeru; un colocviu moderat de Conf. univ. dr. Alexander Baumgarten (15.00) si vizionarea filmului documentar Ein Spezialist (19.00), in regia lui Eyan Sival, varianta originala cu subtitrare in limba engleza.

Filmul lui Eyan Sival, referitor la procesul impotriva criminalului nazist Adolf Eichmann, contureaza imaginea birocratului zelos, cu un respect deosebit pentru lege si responsabil pentru uciderea a milioane de oameni, intrucat timp de sase ani acesta a organizat cu sange rece strangerea, jefuirea si deportarea asa-numitului „material uman”.

Motivat de opera Hannei Arendt Eichmann in Ierusalim, regizorul israelian Eyal Sivan a inceput cautarea inregistrarilor video din timpul procesului acesteia, care erau considerate pierdute. Intr-un interval de patru ani, Sival si co-autorul productiei, Rony Brauman, au aranjat si restaurat materialul gasit, rezultatul fiind o privire inspaimantatoare asupra a ceea ce Hannah Arendt formulase ca fiind „banalitatea răului”.

Alina Radulov

Lya Hubic s-a nascut in Paleu, in apropiere de Debrecin, intr-o familie cu doctori, ingineri si avocati, a trecut prin doua razboaie mondiale, a ramas neclintita in fara represiunii comuniste si a cantat mai bine de trei decenii pe marile scene ale lumii, facandu-si tatal – profesor si dirijor – mandru.

Dupa ce logodnicul sau a murit pe front, artista nu s-a casatorit niciodata, marea ei iubire fiind opera clujeana pentru care a fost ani la rand cap de afis. Valorea sopranei de coloratura dramatica a fost recunoscuta printr-o serie de premii si distinctii pe care le-a primit de-a lungul timpului: Artist Emerit, Ordinul de Onoare in Grad de Cavaler, Cetatean de Onoare al Muncipiului Cluj-Napoca, Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzica, Omul de Aur al Operei clujene, institutie care ofera anual Trofeul „Lya Hubic” unui solist talentat.

Concertul din data de 25 februarie 2011 dedicat artistei Lya Hubic are intrare libera si va cuprinde lucrari de G. Rossini, A. Dvořák, W. A. Mozart, A. Ramirez si A. Vivaldi. Vor interpreta Ramona Eremia, Silvana Coltor, Luiza Fatyol, Nicoleta Maier, Marineola Marc, Maria Pop, Alexandru Manzat si Alin Anca, sub bagheta dirijorului Cristian Sandu. Profesorul universitar Nicolae Miu si conferentiarul Anca Mihut sunt invitatii speciali ai evenimentului.

Alina Radulov

http://www.atyourculture.com/

Vrem sa ne alegi pentru ca:

1. Nu suntem perfecti.

2. Ne pasa.

3. Ne plac, ca si tie, cuvintele, muzica si efectele speciale.

4. Suntem buni navigatori: busola noastra arata intotdeauna Nordul Cultural.

5. Nu cream dependenta.

6. Poti gasi in fiecare zi un pretext sa ne accesezi.

Printre invitati se numara Dorel Gaina, conf. dr. la Universitatea de Arte si Design si Marius Rus, profesor de fotografie.  Artista si-a gandit momentul expozitional printr-o serie de fotografii alb-negru, usor regizate pentru a da o alta dimenisiune mainilor.

Organizatorii anunta de asemenea si un eveniment muzical surpriza.

Vornicu Andreea

Jenny, fostă matroană în tinereţe, şi-a creat din propriul cămin o pensiune. Până aici nimic ciudat, doar că, pensiunea are chiriaşi deosebiţi, persoane atipice pentru o comunitate conservatoare precum orăşelul Sallisaw din Georgia sudistă: un pitic angajat jumătate de an la un circ, o fosta profesoară de engleză decepţionată în dragoste şi o negresă. Şi pentru ca fluxul narativ să fie garantat, autorul mai condimentează conflictul cu o neînţelegere între matroană şi Biserica locală, ce are pretenţii de pământ chiar de la această femeie.

În cele cincisprezece capitole ale cărţii, Jenny nu se complace într-o stare de platitudine. E cât se poate de umană, are momente de altruism, alternate cu un uşor narcissism şi egocentrism autosatisfăcător, ştie să lupte pentru ce crede şi poate cel mai important lucru este că-şi asumă în totalitate ideile. Cu o încăpăţânare tipică unei femei moderne, nu cedează insistenţelor comunităţii religioase şi nu vrea să-şi cedeze pământul pentru construirea unei case de adunări. Intră în conflict deschis cu preotul, şi îl alungă din casa-pensiune, tocmai pentru a-i demonstra că deciziile ei nu se schimbă.

O susţine până la capăt pe Betty (o fostă profesoară de engleză care află că iubitul ei a încheiat o căsătorie convenţională cu o altă colegă de serviciu pentru a nu-şi pierde locul de muncă) atunci când aceasta ia decizia de a se dărui altor bărbaţi din oraş tocmai din dorinţa de a-şi alina egoul rănit. Atunci când opinia publică devine deranjată de această nouă “damă de companie” nu ezită în a-i lua apărarea şi a incrimina modul învechit de gândire al oamenilor care nu respectful dreptul la viaţă privată. Scandalul ia însă proporţii atunci când Betty ajunge în patul unui motel cu chiar preotul comunităţii, care nu mai rezistă ispitei şi îşi doreşte o noapte cu aceasta. Supusă unei umilinţe publice, Betty hotorăşte să părăsească oraşul şi să-şi pună ordine în viaţă în altă parte a ţării.

Construit după tehnica bulgărelui de zăpadă, tensiunea maximă a romanului se centrează pe momentul venirii în oraş a unei tinere negrese, Lawana, ce se află în căutarea unui loc de muncă. Amabilă de felul ei şi deschisă noilor provocări, Jenny o primeşte în casa ei pe aceasta tânără ignorând avertismentele magnatului din Sallisaw de a exclude din oraş persoanele de culoare. Drept urmare, Jenny este pedepsită pentru “crima” de a primi în gazdă o tânără de culoare, de către o comunitate ultra-conservatoare a Americii anilor ’60. Casa îi este incendiată în amurg, iar matroana nu reuşeşte să-l salveze decât pe pitic. Lawana, adormită de calmantele oferite chiar de Jenny, nu mai poate fi scoasă din flăcări, fiind victima tipică a unei mentalităţi rasiste.

Pe cât de simplă e parcurgerea acestui roman, pe atât de multe probleme ridică, iar stilul uşor frivol şi accesibilitatea frazelor , fac din această carte o candidată perfectă pentru o lectură utilă, pe alocuri monografică şi extreme de utilă tinerilor, în special liceenilor care studiază momente din istoria americană. Iar pentru cei fricoşi de paginile multe, staţi liniştiţi, romanul e concentrat în aproape 100 de foi, iar pentru parcurgerea lui nu e necesară decât o după-amiază.

Vornicu Andreea